Este foarte important sa memoram doua reguli de baza ale pronuntiei in limba italiana:
1. Cuvintele italiene sunt pronuntate in acelasi fel in care sunt scrise.
2. Toate sunetele fara exceptie sunt pronuntate distinct.
Vocalele se pronunta la fel ca in limba romana:
A, i, u sunt similare cu cele din limba romana.
Vocalele e, o se pronunta deschis sau inchis:
– e deschis aproape de pronuntia romana e accentuat, dar se pronunta mai intens (emma, Bella):
Festa [festa] sarbatoare
– e inchis se pronunta cu o deschidere ingusta a gurii si se apropie de pronuntia cuvantului roman „veste”:
Mela [mela] mar
– o deschis aproximativ este ca o accentuat in romana si se pronunta intens (torta):
Dönna [donna] femeie
– o inchis se pronunta cu o astfel de pozitie a buzelor, ca atunci cand pronuntati cuvantul (clovn, pol):
ọra [ora] ora
Consoanele b, f, m, p, v, n se pronunta ca in romana.
Dar inainte de vocale e si i, consoanele d si t se pronunta intotdeauna ferm:
dẹntro [dăntro] inauntru, partịre [parteră] a pleca.
Literele c, g inaintea consoanelor si vocalelor a, o, u denota sunetele [c] si [g]:
cane – [cane] – caine, colore [colore] – culoare, classe [classe] – clasa, gatto [gatto] – pisica, greco [greco] – grec.
Inainte de vocale e si i, litera c reprezinta sunetul [ci], iar litera g – sunetul inmuiat [j]:
dolce [ dolce] – dulce, cinema [cinâma] – cinema, gente [gentâ] – oameni, giallo [jiallo] – galben.
Combinatia literelor gn denota sunetul [ny]:
ogni [onyi] – fiecare, sogno [sonyo] – vis.
Combinatia de litere gli inseamna sunetul [li]:
aglio [alyo] – usturoi, biglietto [billietto] – un bilet.
Consoana h nu se pronunta, dar cuvintele cu aceasta litera sunt pronuntate cu mai multa presiune:
ho [o] – eu am, ah! [a] – ah!
Litera l reprezinta un sunet neobisnuit. Acesta este sunetul mediu intre l si li. Atunci cand se pronunta, varful limbii atinge gingiile, iar partea din mijloc a limbii este lasata in jos:
lago [lago] – lac, lento [lento] – lent.
Litera s desemneaza doua sunete – concoana surda s si rasunatorul z:
– surd [s]:
la inceputul unui cuvant inainte de vocale – solo (unu)
dupa consoane – orso (urs)
inainte de consoanele f, p, t – spuma (spuma)
înainte de consoana c cu (daca se pronunta c) – scuro (intuneric)
– rasunatorul [z]:
intre doua vocale – rosa (trandafir)
inainte de consoanele b, d, g, l, m, n, r, v – sdegno [zdănio] (revolta), snello (subtire), svago (distractie)
Consoana q este folosita numai in combinatii cu u in fata vocalelor, formand sunetele qu [cu] + a, ă, i, o:
quếsto [quiesto] aceasta, quạttro [quattro] patru, la quôta [lachuota] inaltime, quintétto [quintetto] cvintet.
Combinatia literelor sc in fata vocalelor a, o, u denota combinatia de sunete sc: scala – scara.
scienza [senta] – stiinta, cunostinte.
Vocala i, care urmeaza dupa s, niciodata nu o inmoaie. Prin urmare, combinatia si ar trebui pronuntata dupa cum urmeaza:
siamo [siamo], essi [essii].
Consoana z in majoritatea cazurilor se pronunta ca dz, daca se afla la inceputul cuvantului: zẹro [dzero] – zero; si ca t, daca este in mijlocul unui cuvant sau la sfarsit:
tẹrzo [terto] – a treia, pịzza [pizza] – pizza.
Diferenta dintre consoanele unice si cele duble ar trebui sa sune clar, altfel se poate intampla nu numai o eroare fonetica, dar si semantica:
polo – pol [polo], Ipollo – gaina [pollo];
fato – soarta [fato], fatto – fact [fatto].
Marea majoritate a cuvintelor italiene au accentul pe penultima silaba: Amạre, Leonạrdo. Cu toate acestea, si alte silabe pot fi accentuate. Daca accentul cade pe ultima silaba, atunci acesta este indicat prin semn: caffè, città, perché.
Anunturi similare:
